Traducere efectuata dupa Cartea publicata si tiparita în Marea Britanie de LAZARICA PRESS,
Biserica Ortodoxa sârba a Sfântului Print Lazar, 131 Cob Lane, Birmingham B30 1QE, England, 1996,
finalizata în limba româna în anul 1999.           

Precum patru râuri au udat pamântul Raiului,
tot la fel cele patru sfinte Evanghelii dau apa vie vietilor oamenilor în toata vremea.

Evangheliile nu sunt o carte, ci o putere:
o putere care plasmuieste viata si bucurie,
o putere care da hrana si bautura,
o putere care învie din morti

 Fiind socotit Noul Ioan Gura de Aur al sârbilor, credem ca multi vor lua hrana duhovniceasca si mântuitoare de la el.
Prezentam o introducere realizata de Episcopul Kallistos de Diokleia si câteva date despre Sf. Nicolae Velimirovici, alcatuite de Maica Maria.    

  INTRODUCERE

de Episcopul Kallistos de Diokleia  

În tineretea sa, viitorul Episcop Nicolae avusese odata o convorbire cu un parinte duhovnicesc din Sfântul Munte Athos. Tânarul Nicolae l-a întrebat pe calugar: „Parinte, care este cea mai importanta lucrare duhovnicesca a sfintiei voastre?” Batrânul (staretul) a raspuns: „Chipul desavârsit al lui Dumnezeu.” Episcopul Nicolae spunea atunci când era mai adunat cu anii, „De atunci m-am ostenit sa dobândesc chipul lui Dumnezeu. Si, atât de putin cât am reusit, aceasta m-a ajutat din destul ca sa-mi puna opreala de la pacatuire, pe când ma aflam în libertate, si de la deznadajduire, pe când eram în închisoare. Daca ne-am putea pastra chipul Dumnezeului Celui nevazut, am fi mai fericiti, mai întelepti si întru tarie mai mare în toate zilele si în tot ceasul vietii noastre.”

Aceasta putere a chipului - acest sens viu al prezentei imediate si personale - marcheaza toate omiliile Episcopului Nicolae. Acestea sunt foarte bogate în expresii uimitoare simple, dar de o adâncime nemasurata. „Totul este cu putinta cu ajutorul lui Dumnezeu” (Bunavestire). „Cerul vorbeste cu putine cuvinte si nu spune nimic de prisos” (Nasterea I). Hristos „nu este cârpaci ci tesator” (Sfânta Cruce). Moartea Mântuitorului pe Golgota este „tainica precum vesnicia, întru tarie precum pamântul si cumplita precum iadul” (Marea zi de Vineri). „Cu cât iubirea este mai mare, cu atât si suferinta este mai mare” (Marea zi de Vineri). (Aici Episcopul Nicolae vorbea din experienta sa directa, caci în timpul celui de al doilea razboi mondial, el fusese trimis în rusinosul lagar de concentrare de la Dachau.) „Acolo unde exista credinta, se afla dialog”; lumea este un „mare spital” (Prima Duminica dupa Pasti). Hristos „nu a savârsit niciodata nici o singura minune pentru El - toate minunile erau pentru altii” (Duminica a IV-a dupa Pasti). „Întreaga lume este darul lui Dumnezeu pentru om, si omul este darul lui Dumnezeu pentru lume” (Duminica a IV-a dupa Pasti). Expresii de felul acesta aduc o noua stralucire pasajelor din Evanghelii care ne erau bine cunoscute, si le ascultam ca si cum ne-ar fi citite pentru prima oara. Tocmai aceasta este si intentia Episcopului Nicolae. Scopul acestei lucrari este atât unul lucrator cât si unul pastoral: nu ca sa ne îndestuleze cu informatii ori ca sa ne satisfaca curiozitatea, ci ca sa redestepte credinta noastra. El staruieste sa arate ca scopul întregii Scripturi este de a ne aduce viata vesnica: „Ceea ce sta scris în Evanghelie are un singur scop: ca trebuie sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu ... ceea ce sta scris înseamna si faptul ca, crezând, sa aveti viata întru numele Lui” (Prima Duminica dupa Pasti).

Episcopul Nicolae este foarte constient de bogatia Sfintelor Scripturi. El socoteste întru totul firesc faptul ca fiecare dintre noi trebuie sa avem Evanghelistul nostru mult iubit. „Unii oameni, potrivit alcatuirii si aplecarii lor duhovnicesti, afla mai multa odihna si tamaduire pentru sufletul lor în Matei, în vreme ce altii se folosesc mai mult de Marcu, Luca ori Ioan” (Nasterea Domnului III). Aceasta diversitate trebuie sa se vada, de exemplu, în chipul în care fiecare Evanghelie începe într-un moment diferit: „Evanghelistul Ioan începe din vesnicie; Matei începe de la Avraam; Luca începe cu nasterea Mântuitorului pe pamânt; Marcu începe cu Botezul din Iordan.” De ce nu încep ei în acelasi chip? Ca sa ne arate, raspunde Episcopul Nicolae, ca si în noi însine si în realitatea din jurul nostru, se afla patru feluri de început: „Unul este începutul nostru întru Dumnezeu, urmatorul este întru stramosii nostri, cel de al treilea în parintii nostri si cel de al patrulea este la vremea când începem sa ne aratam cea mai mare lucrare a noastra în lumea aceasta.” Hristos, adauga el, mai are al „cincilea început”, în relatia Lui persoanla cu fiecare dintre noi, „când El prinde viata în inimile si mintile noastre ca singur Mântuitor al nostru” (Duminica dinaintea Botezului Domnului).

Cu toata aceasta diversitate, Sfintele Scripturi au o alcatuire unitara buna. De câte ori sunt doua sau trei relatari diferite ale aceluiasi eveniment, acestea „se îmbina între ele si se completeaza una pe alta” (Nasterea Domnului III). În toata aceasta forma diferita si care se repeta nu este nimic la întâmplare sau de prisos: „Nimic din Sfânta Evanghelie nu este la întâmplare” (Nasterea Domnului IV); „Domnul nu a facut nimic, nici nu a vorbit vreun cuvânt, nici nu a îngaduit sa I se întâmple ceva în vremea vietii Sale celei pamântesti, care sa nu fie pentru mântuirea noastra” (Duminica lasatului sec de carne). În deslusirea acestei varietati nesecate a Scripturii, Episcopul Nicolae urmeaza metoda exegezei (explicativa) care a izbutit pururea în Biserica Ortodoxa: el întelege Scriptura în lumina Traditiei, luându-si ca îndrumator Parintii Bisericii. Uneori le pomeneste numele; adesea s-a referit la ei fara sa dea vreun citat anume. Dar în acelasi timp, nu-i este teama sa introduca interpretari noi, de-ale lui proprii, rodul cugetarii sale personale si al rugaciunii. Aceasta îmbinare a originalitatii creatoare cu pioasa respectare a Traditiei da omiliilor Episcopului Nicolae marea bogatie de aleasa pretuire.

Una dintre temele dominante ale Episcopului Nicolae de-a lungul acestei lucrari este valoarea suprema a libertatii omului. Acest lucru este limpede de la început, din prima sa omilie. „Întelepciunea omului, inima omului si vointa omului trebuie cercetate. Fara ispitire nu exista libertate, si fara libertate nu exista oameni, ci numai doua feluri de piatra - miscatoare si nemiscatoare” (Bunavestire). „Omul este o fiinta libera ... el este facut pentru libertate si se misca spre libertate” (Nasterea Domnului III). Spunând „se misca spre”, Episcopul Nicolae arata ca libertatea nu este numai un dar ci si o menire, nu numai punctul nostru de pornire ci si obiectivul nostru fundamental care ne cere un pelerinaj foarte lung, marcat de suferinta si jertfa. Nu este usor sa fii liber! Într-adevar, asa cum sublineaza el în repetate rânduri, nu poate exista nici un fel de libertate fara ascultare. Este semnificativ faptul ca, în predica sa de la începutul Postului Mare, el recomanda postirea nu ca disciplina, sau restrictie de suprafata asupra independentei noastre, ci anume ca un mijloc al eliberarii interioare, o „cale launtrica” catre cunoasterea a ceea ce înseamna sa fii cu adevarat liber.   Postirea  ne face „usori si puternici”, „hotarâti”, „milostivi”, slobozindu-ne dintru aceasta „temnita pamânteasca” si deschizându-ne iarasi poarta spre „tara cea adevarata a noastra” (Duminica lasatului sec de brânza).

Daca nu exista libertate fara ascultare, înseamna ca este adevarat si faptul ca - la un nivel cu mult mai profund - nu se afla nici un fel de libertate fara Hristos. Mântuitorul este modelul nostru pentru ceea ce înseamna sa fii liber cu adevarat: când a mers la rastignire, El a facut aceasta cu bunavoire si prin alegerea Sa de voie. În legatura cu aceasta, Episcopul Nicolae da o mare valoare Agoniei din Gradina Ghetsimani: „Daca durerea trupeasca de pe Cruce a fost mai mare, aici durerea mai mare a fost în sufletul Lui” (Vinerea Mare). Domnul nostru Hristos - nascut în Betleem, botezat în Iordan, rastignit pe Cruce pe Golgota, înviat din morti, trimitând pe pamânt Duhul de Rusalii - formeaza miezul neschimbat si inima întregii predicari a Episcopului Nicolae: „Totul se înnoieste în El” (Bunavestire).

Fara a împutina în nici un chip Dumnezeirea lui Hristos, Episcopul Nicolae sublineaza umanitatea dumnezeiasca, aratând o dragoste aleasa pentru peisajul si locurile Tarii Sfinte care se leaga în mod direct de viata pamânteasca a Domnului. „O, fratii mei”, spune el, „ca om, Hristos nu este o minune mai mica decât Hristos ca Dumnezeu” (Duminica a V-a dupa Pasti). Hristos este Mântuitorul nostru tocmai datorita apropierii Sale de noi, caci precum Emanuel sau „Dumnezeu este cu noi”, El a trait toata plinatatea vietii omenesti - si nu numai aceasta, ci si toata plinatatea mortii omenesti. „Ai îmbracat haina de trup, ca sa traiesti si sa-i mântuiesti pe cei care se afla în trup; Tu ai baut paharul tuturor fapturilor Tale care se afla în suferinta ... De aceea esti Tu Mântuitorul nostru, caci Tu ai fost Dumnezeu printre noi” (Nasterea Domnului I). Ceea ce conteaza cel mai mult pentru noi toti este felul în care fiecare dintre noi traim si ne îmbunatatim relatia noastra personala cu Hristos Dumnezeu-Om. „Hristos este esenta bucuriei de negrait prin cuvânt” (Nasterea Domnului II).

La începutul lucrarii sale Episcopul Nicolae afirma: „Evangheliile nu sunt o carte, ci o putere.” Fie ca cititorii omiliilor sale sa încerce sa se hraneasca, cu ajutorul Lui, cu aceasta „putere” a Evangheliilor, „o putere care da hrana si bautura, o putere care învie din morti”.

Kallistos, Episcop de Diokleia

PREFATA TRADUCATORULUI IN LIMBA ENGLEZA

Episcopul Nicolae a fost episcopul cel mai cunoscut al Bisericii Ortodoxe sârbe din veacul acesta. S-a nascut în anul 1880 în satul Lelic din Serbia de apus, a calatorit si a studiat mult în apus în vremea tineretii sale, aflându-se în Britania în timpul Primului Razboi Mondial, a folosit mai târziu bogata sa experienta în obligatiile sale pastorale ca episcop în Ohrid si Zica. Întemnitat de catre germani în timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, mai întâi în mânastiri locale din Serbia si mai târziu din Dachau, nu s-a putut întoarce sa traiasca în tara sa dupa venirea regimului comunist la putere , la sfârsitul razboiului, ci s-a stabilit în America, unde a trait întru restul lungimii zilelor sale predând ca profesor si savârsind buna lucrare pastorala. A murit acolo în 1956, si trupul i-a fost înmormântat în Mânastirea Sfântul Sava din Libertyville. În mai 1991 moastele lui au fost transportate în patria sa si au fost înmormântate în satul sau natal Levic.

Episcopul Nicolae nu a scris nici o prefata pentru Cartea sa Omilii. Acestea au prins alcatuire din cugetarile si predicile despre Evangheliile pentru duminici si Sarbatorile Mari din ciclul anual Bisericesc. Acestea cuprind Sarbatorile Buneivestiri, Craciunului si Bobotezei, si perioada de la pregatirea pentru Postul Mare pâna la Pogorârea Duhului Sfânt.

Aceasta este cea de a doua carte a lui care trebuie tradusa în limba engleza si publicata de Lazarica Press. Prologul de la Ohrid, cea mai cunoscuta si mai îndragita dintre cartile sale, a aparut în 1985-1986. Omiliile se afla dupa Prolog si îl largeste, cel dintâi cuprinde sfintii din fiecare zi si Omiliile completeaza Duminicile si unele Sarbatori mari la care nu se refera în mod special în Prolog. Acestea, ca si Prologul, se citesc cu glas mare în mânastiri si biserici în Duminici si Sarbatorile mari.

Omiliile sunt o îmbinare de dogma, comentariu si cugetare. Aproape toate încep într-un chip „didactic” clasic, vorbind despre întâmplari si fenomene bine cunoscute într-o forma apropiata de aceea a parabolei. Apoi acestea continua sa ofere un comentariu, verset cu verset, asupra citirii Evangheliei, continuând cu aceasta si completând cu meditatii asupra sensului vietii noastre de crestini. Omiliile erau prevazute si pentru citirea cu glas tare, pentru citirea particulara, personala si pentru cugetare, si ofera material pentru pregatirea predicilor.

Episcopul Nicolae a alcatuit aceste Omilii în doua volume. Noi am pastrat aceasta buna alcatuire a Omiliilor în doua volume, dar am schimbat continutul fiecarui volum, pentru a oferi o fluenta mai naturala fiecarui volum. Alcatuirea originala era:
Vol. I:  Bunavestire, Craciunul pâna la Lasatului sec de carne, Rusalii 1-16.
Vol.II: Rusalii 17-32: Postul Mare, perioada de la Pasti pâna la Înaltare,
Noua alcatuire este:
Vol.I:  Bunavestire, Craciunul pâna la Rusalii.
Vol.II: Rusaliile 1-32.
Am utilizat Versiunea (Autorizata) King James si Psaltirea Coverdale, cu exceptia locurilor unde textul cere o traducere diferita. Numararea Psalmilor este data atât în utilizarea limbii latine cât si iudaice.

În fiecare caz am introdus pasaje din Evanghelia adevarata. Aceasta nu era în original dar aseaza totul într-o singura carte, si nu mai este necesar sa ai la îndemâna o Biblie când citesti Omiliile.

Notele de subsol au fost încorporate în text pentru continuitate. Având în vedere acelasi scop, când se citeste cu glas tare, se pot omite multe trimiteri la izvoarele pentru citate Biblice.

Înhumarea din nou a Episcopului Nicolae la Lelic a avut loc într-un moment când „vechea ordine” parea sa fi trecut, si era un aer mai proaspat de respirat si nadejde pentru viitor, înainte de începerea evenimentelor tragice ale ultimilor ani. În aceste Omilii el ne prezinta cu mesajul Evangheliei, ceea ce este vital pentru noi toti astazi.

De-a lungul anilor petrecuti în Serbia, am primit ajutor pe mai multe nivele si în multe chipuri, cât si prilejul de a intra mai adânc în limba, mentalitatea si cultura sârba. Am o deosebita recunostinta fata de Episcopul Stefan de Zica si mânastirile de la Vovidenia (sub Ovcar), Zica si Gradac, Arhimandritului Iulian de Studenica pentru ca îmi corecta cu grija greselile pe care le faceam în folosirea limbii si Arhimandritului Dositei de Zica pentru staruinta sa ca eu sa folosesc limba sârba pura.

Vreau sa multumesc Episcopului Kallistos de Diokleia pentru interesul sau permanent de a traduce operele Episcopului Nicolae, si pentru introducerea pe care a facut-o la Omilii.

Lazarica Press, si în special Protopresbiterul Milenko Zebic, au lucrat împreuna. Aceasta lucrare este, asa cum a fost si Prologul, o osteneala de iubire savârsita în comuniune.

Îmi exprim recunostinta si fata de Asezamântul Parintelui Nikolici pentru sprijinul acordat în timpul acestei traduceri.

Maica Maria

Gradac si Suffolk, 1992-1996.