Parintele Iustin Parvu. Viata si invataturile unui marturisitor,
de Gratia Lungu Constantineanu

PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU

Viaţa şi învăţăturile unui mărturisitor

de Gratia Lungu-Constantineanu

Iaşi, 2007,

ISBN 978-973-0-04992-3

           Această carte pune înaintea cititorului întreaga viaţă a Părintelui Iustin, prin propriile sale cuvinte, pornind  de la copilărie, cu un accent aparte pe educaţia primită în familie, rolul foarte important al mamei în creşterea copiilor prin propria sa trăire, relaţiile dintre membrii familiei şi dintre membrii comunităţii săteşti. Tot mama este cea care, prin faptele ei, formează şi cultivă în familie iubirea de Dumnezeu prin rugăciuni şi prezenţa la sfânta Biserică. Înalta moralitate a mamei l-a susţinut sufleteşte pe Părintele în închisoare.

            În chinurile şi torturile aplicate în închisori de-a lungul a 16 ani, se întăreşte credinţa în Dumnezeu, ca singură susţinere şi singurul sens al vieţii. Tot suferinţele din închisoare i-au format şi întărit iubirea de oameni, pe care îi încurajează şi acum de dimineaţă şi până după ora 2 noaptea.

            Fiecare capitol are un motto care prezintă esenţa acestuia. Părintele ne arată bunătatea lui Dumnezeu, Care a dat oamenilor libertatea de a alege calea acestei vieţi pământeşti, de care atârnă întreaga veşnicie a noastră şi a urmaşilor: Orice păcat trebuie răscumpărat!

            Concluzia pe care o lasă Părintele este: Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un glas să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin!

Cuvânt introductiv

            Într-o vară de la începutul anilor ’90, mă întorceam de la o mânăstire din Ardeal, şi pentru că aflasem de Mânăstirea Petru Vodă şi de Părintele Iustin, şi că merită să ajungi acolo, am pornit-o de la şosea, pe lângă crucea mare din marmoră roz, din satul Petru Vodă, pe drumul forestier ce duce la mânăstire. După aproape 5 km, ajungem la un loc unde se afla o biserică din lemn, care nu era încă terminată, o construcţie mică ce adăpostea chilia Părintelui Iustin şi încă o încăpere. Părintele era pe afară. Ne-a binecuvântat, ne-a chemat în chilie, am stat de vorbă.

Din Pateric sau Filocalie nu aflăm că sfinţii părinţi sunt lăudaţi, şi nici că se plâng vreodată de suferinţele lor, aşa cum fac oamenii în general. Sfinţii părinţi cunosc plângerea păcatelor, a neputinţelor, cunosc răbdarea, smerenia, mila, lupta cu vrăjmaşul, dar şi râvna întru faptele cele bune şi nădejdea mântuirii. Din nevoinţele lor culeg roade de milostivire de la Dumnezeu, Care, prin Harul Duhului Sfânt le dă sfântă pregustare a lumii celei de dincolo. Patericul şi Filocalia ne pun în faţă chipuri de sfinţi care devin îndrumători apropiaţi celor care au pornit pe calea cea strâmtă şi anevoioasă care duce spre împărăţia cerurilor, unde se află toţi cei care trăiesc în lumea asta pământească pentru singurul scop de a ajunge prin har la asemănarea cu Dumnezeu şi de a nădăjdui la viaţa cea nepământească. E greu, e uşor?

Lumea aceasta pământească e plină de suferinţă, de durere, tragedii, de minciună şi de tot felul de răutăţi, pe care oamenii le fac din voia lor, împotriva celor din jur şi a lor înşişi. Dar Părintele Ilarion Felea[1] ne spune că la Dumnezeu nu există tragedii, ci numai şanse de mântuire. Ce minunat! Şanse de mântuire! Iată, deci, că suferinţa pe care o are fiecare om, într-un fel sau altul, poate duce la împărăţia lui Dumnezeu sau nu. De noi depinde ce şi cum alegem.

Dacă Patericul şi Filocalia ne prezintă sfinţi părinţi care par a fi mai departe de noi, că nu ne pot asculta, că nu putem vorbi cu ei faţă către faţă, mergem la Petru Vodă şi trăim o filă de Pateric, întâlnind acolo un Bătrân înalt, puţin adus de spate de chinuirile diabolice din temniţele comuniste, slab, veşminte negre de călugăr, păr lung şi barba lungă albă, sprincene stufoase, ochi albaştri senini. Seninătatea şi liniştea acelor ochi, au fost alcătuite în atmosfera creştin-ortodoxă din familie şi dăltuite şi şlefuite de chinurile şi torturile greu de închipuit pe care le-au aplicat torţionarii în temniţe, şi ei biete creaturi ale lui Dumnezeu, dar care, pentru câştig mai mult de bani, privilegii sau slăbiciune, din voia lor, au ales, precum Iuda odinioară, să vândă toată tinerimea de mare valoare a neamului nostru românesc. Căci spune psalmistul: Când oamenii de nimic se ridică sus, nelegiuiţii mişună pretutindeni.[2] Dar vremuri ca acestea sunt prilejuri minunate de mântuire, mărturisire şi pecetluire a căii alese de om: viaţa cea veşnică sau moartea cea veşnică. Nu pot merge împreună, în acelaşi loc şi chinuitul şi chinuitorul: aşa cum în viaţa aceasta sunt despărţiţi prin gând, prin faptă şi cuvânt, tot la fel vor fi despărţiţi de-a pururi.[3]

Ne este greu să înţelegem şi să acceptăm această înţelepciune duhovnicească, ne facem că nu pricepem ce legătură au cu noi urmările căderii lui Adam din rai, care au venit asupra noastră şi vor năvăli asupra tuturor până la sfârşitul veacurilor, dar înţelegem în orice ştiinţă legătura strictă dintre cauză şi efect: un efect porneşte dintr-o anumită cauză, iar o cauză duce la un anumit efect, care, la rândul lui, devine cauză pentru un alt efect.

În îndărătnicia noastră, ne amăgim că putem să ne facem toate voile, fiindcă Dumnezeu e bun, Dumnezeu este iubire. Dar cum poate să existe bunătatea şi iubirea fără dreptate? Vai de noi, când Dumnezeu ne trezeşte şi ne atenţionează cu vreo suferinţă, pe care nu suntem pregătiţi să o înţelegem şi să o primim ― este chemarea noastră la mântuire! Dar de multe ori nu o primim şi ne întrebăm cu încrâncenare: De ce să mi se întâmple asta tocmai mie? Ce face Dumnezeu cu mine? Mai există Dumnezeu? Iată cum omul care trăieşte zi de zi fără ajutorul lui Dumnezeu, vrea să fie beneficiar al iubirii şi bunătăţii lui Dumnezeu, vrea ca Dumnezeu să-i împlinească toate voile. Ne dă Bătrânul Iustin răspunsuri la toate lucrurile astea, dacă vrem să pricepem.

Să mergem la Părintele cu mare credinţă în Dumnezeu, şi cu rugăciune, ca Dumnezeu să ne descopere prin gura Părintelui voia Lui cu noi pentru mântuire. Să facem şi noi ca tânărul cel bogat din Evanghelie:[4] Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică? Şi vom primi răspunsul pe care trebuie să-l urmăm. Dacă mergem la Părintele pentru că avem o problemă, şi vrem ca Părintele să ne-o rezolve cu harul şi cu rugăciunea lui, nu am făcut nimic fiindcă starea noastră interioară rămâne neschimbată, păcatele se fac mai departe, se mai adaugă altele iar urmările lor vin peste noi şi peste urmaşii noştri.

Să avem duhovnic la care să ne spovedim curat şi ori de câte ori este nevoie, nu numai în posturi şi să cerem sfat în toate lucrurile noastre înainte de a le face, la fel ca purtarea noastră de prevenire a bolilor trupeşti! Dar să nu uităm că bolile trupeşti vin din cele sufleteşti, din păcate ― ale noastre sau primite moştenire de la înaintaşii noştri!

  De atunci, din vara aceea, am mers adesea la Bătrânul Iustin, cu care am simţit chiar de la început o stare de comuniune şi comunicare grăită ori tăcută. Mi-a dat răspunsuri la întrebări şi minunata încurajare ― Mergem înainte!

În octombrie 2006, mă aflam în chilia Bătrânului Iustin, abia apăruse o carte cu Părintele Iustin şi deodată îmi spune:

― Hai să scriem o carte împreună!

― Cum, Părinte?

― Uite cum, îţi spun eu cum! Aduni cuvântul meu de absolut peste tot, îl structurezi bine, înregistrezi ca să completezi golurile, scoţi la imprimantă şi-mi dai mie să citesc. Mi-a dat binecuvântarea pentru lucrarea asta şi am plecat. Nu ştiam de unde să încep dar ştiam un singur lucru că doream şi trebuia să împlinesc această ascultare: Ajută, Doamne, neputinţei mele!

Eu nu am intervenit cu nimic. Este numai cuvântul Părintelui de la început până la sfârşit, aşa cum mi-a poruncit.

Părintele îţi dă curajul să te apropii, să primeşti o binecuvântare, să-ţi dea un cuvânt de învăţătură. Iar dacă ai mers cu mare evlavie şi smerenie, cu gând curat, pleci, îţi rămâne în suflet şi în minte ca un exemplu: L-am văzut şi m-am folosit!

17 mai 2007

Înălţarea Domnului                                                           Graţia Lungu Constantineanu

Cuprinsul cartii